Provocările, chiar și cele în ale scrisului, sunt mereu, nu doar pe placul profesorilor, ci și pe cel al elevilor. Ca urmare, dând ghes provocării, elevi din clasele a VIII-a A și a VIII-a C și-au amintit, în scris, anii de gimnaziu.

Odată provocarea acceptată, iată adevărul:

Prima zi de școală a fost una dintre cele mai interesante din viața mea. Îmi amintesc perfect ziua în care părinții m-au dus prima dată în școală, pentru a mă înscrie în clasa întâi, moment în care am întâlnit-o pe doamna învățătoare.

Din ceremonia de deschidere a anului școlar mi-a rămas în minte doar  momentul în care doamna învățătoare ne-a pus în perechi și am intrat în clasă.

Prima pauză din viața mea de școlar a fost una de confuzie totală:  aveam impresia că sunt singur pe lume, deși curtea școlii era plină, erau peste tot copii, toți mai înalți decât mine, toți prieteni, vorbind, râzând, jucându-se. Și eu. Norocul meu a fost că a urmat o altă pauză, în care două fete, la fel de mici ca mine, s-au apropiat și m-au întrebat câți ani am.

De atunci au trecut multe ore și multe pauze, acum sunt într-a VIII-a, puțin mai înalt decât într-a-ntâia și cu oameni grozavi alături.     (Bozsoki Erik, a VIII-a C)

Unul dintre cele mai frumoase momente petrecute în școală este atunci când am organizat un spectacol, pentru colegii noștri din clasa a VIII-a, la sfârșitul anului școlar. Diriginta a invitat o actriță, care ne-a îndrumat, ne-a ajutat să înțelegem rolurile, să interpretăm cât mai bine. Eram foarte entuziasmată, îmi plăcea totul, știam și rolurile celorlalți. Parcă-i văd pe colegii mei: Viktor, preot, Szabi, cavaler, Andi, povestitor, Julia și Edina, femei în vârstă, Johanna, un om foarte bogat, Gabi, un om foarte sărac, Erik, un monstru, Tania, o fată noncoformistă, Rudi, un băiat deștept, iar eu, o regină. Asta era piesa noastră, ceilalți colegi au jucat Mă duc la examen și Mă duc să mor, totul într-un mod amuzant, pentru a le demonstra colegilor noștri din a VIII-a că lumea nu se sfârșește cu Evaluarea Națională. Totul s-a desfășurat foarte bine, ceea ce simt încă este îmbrățișarea de grup, de la final. A fost un moment în care ne-am bucurat să fim împreună.                  (Balla Orsolya, clasa a VIII-a C)

Nu îmi vine să cred că au trecut opt ani din ziua când eram un copil mic și știrb care urma să intre într-o clădire necunoscută, numită școală. Eram de mână cu mama și cu bunica mea, într-o adunare mare de oameni de diferite vârste. Am ajuns în fața unei coloane de copii, care aveau aproape același aspect ca al meu, condusă de o doamnă prietenoasă, care ne-a prezentat interiorul școlii. La un moment dat, am intrat într-o încăpere lungă cu multe mese, scaune și o catedră, iar în spatele acesteia era o tablă mare și neagră, pe care scria cu litere mari de tipar “ BUN VENIT, CLASA I !”. După ce au plecat părinții din clasă, doamna învățătoare ne-a dat câte o fișă pe care puteam desena ce doream noi. La un moment dat m-am oprit din desenat și am început să caut prin dulapurile clasei lucrurile îndrăgite de toți copiii: jucăriile. Am fost foarte supărat după ce am aflat că nu mai există niciun fel de jucărie în școală, dar m-am bucurat când am încântat-o pe doamna învățătoare, citindu-i fluent un textuleț la prima vedere. (Sârb-Reghini Ștefan, clasa a VIII-a A)

Era o zi fierbinte de primăvară. Eram la școală. În ziua accea avea să se desfășoare o eclipsă de soare. Profesorul de fizică ne-a predat toata ora despre fenomenul acesta rar. Eclipsa a avut loc în pauza mare. Când a sosit momentul mult așteptat, toată școala a ieșit în curte să admire fenomenul. Niște elevi au împărtit folii de aluminiu prin care puteam să admirăm în siguranță eclipsa. Este periculos să admirăm soarele pe timp lung, fară protecție adecvată. Eclipsa era interesantă, dar, din nefericire, a durat doar cinci minute. Luna a acoperit doar o parte din soare, deci nu era întuneric complet. Fenomenul arăta parcă o parte mare din soare ar fi dispărut sau parcă cineva ar fi mușcat din soare ca dintr-un măr. Toți erau vrăjiți de acest momentul unic, toată lumea se uita în sus, chiar și niște porumbei. După clipa cea magică, profesorii ne-au condus spre clase și am continuat programul normal. A fost un fenomen unic și foarte interesant, petrecut la școală. Sper că pe parcursul vieții să mai am parte de astfel de  experiențe.   (Toth Rudolf, a VIII-a C)

Unul dintre cele mai frumoase începuturi: clasa întâi. Eram mici, speriați şi emoționați. Nu ştiam ce se întâmplă. Dintre toți copiii din jurul meu, cunoşteam doar trei. Nu înțelegeam de ce toți ne aplaudau şi de ce treceam pe sub nişte flori ținute de copii mai mari, dar zâmbeam. După festivitatea din curtea şcolii, învățătoarea ne-a condus în noua sală de clasă. Speriată fiind, am intrat, de mână cu mama, ultima în clasă, aşa că m-am aşezat pe singurul loc rămas liber, aflat în spatele clasei, lângă un băiețel durduliu cu o privire furioasă. Nu ştiam că acei copii vor ajunge, în viitor, ca o familie pentru mine. În momentul acela, voiam doar să plec acasă. După mai multe încercări, am reuşit să aflu nimele băiatului de lângă mine care, aparent, nu avea răbdare cu fetițele emoționate ca mine. Îl chema Abi. S-a dovedit a fi năzdrăvanul clasei, dar noi am devenit prieteni buni. Între timp, învățătoarea s-a prezentat, o femeie caldă, zâmbitoare. Se numea Maria Mălinaş. După ce ne-a explicat cum vor sta lucrurile, m-am mai împrietenit cu câțiva noi colegi, iar apoi, spre marea mea uşurare, am plecat împreună cu părinții mei acasă. (Mureșan Alexandra, clasa a VIII-a A)

Gimnaziul, locul în care îți faci prieteni și amintiri, locul în care crezi că cea mai mare problemă, a ta, ca fată, e cum să-ți asortezi stiloul cu penarul… Cea mai bună și nebună amintire din anii de gimnaziu este aceea când, de 1Aprilie, am hotărât să facem o farsă cum nu s-a mai pomenit. O farsă, care, de fapt, să nu fie farsă. Uimitor a fost faptul că am fost de acord toți cu ceea ce s-a propus, ca urmare, a doua zi, la prima oră, iată-ne, fete și băieți, îmbrăcați în pijamale, încălțați în papuci de casă,  cu jucării de pluș și mașinuțe. Nu m-am simțit nicicând mai în largul meu, deși, în pauze, toți ochii erau ațintiți asupra noastră. A fost unul dintre momentele în care profesorii ne-au făcut jocul, acceptând că e Ziua Păcălelilor. (Feri Tania, clasa a VIII-a C)

Ziua care mi-a plăcut cel mai mult în Goga a fost prima zi de IMPACT. Incă din momentul în care a trebuit să mă prezint, m-am simțit specială, eram atât de încântată, încât am sărit, efectiv, de pe scaun și am spus : Eu sunt Cristina! De ce mi-a plăcut atât de mult ziua aceea ? Pentru că mi-a schimbat viața : acolo mi-am făcut prieteni, acolo am putut să fiu eu, să râd, dacă-mi venea, să spun nu, dacă așa gândeam, să lucrez în echipă cu colegi din alte clase, să ajut. Am atâtea amintiri frumoase cu IMPACTul, încât îmi vine să plâng de bucurie : jocul cu baloane umplute cu apă, momentele în care ne-am costumat și am participat la Săptămâna Națională a cluburilor IMPACT, cerceaful lui Faruʼ, cearceaf care a devenit însemnul clubului, cactușii pe care i-am plantat în ghivece pictate de noi, mărțișoarele și felicitările pe care le-am confecționat, întâlnirile cu colegii de la Deficienți de Vedere, Biblioteca Vie, excursia de la munte, cântecele pe care le fredonam de câte ori aveam chef ș.a.m.d. Am învățat în IMPACT să vorbesc în fața oamenilor, să îmi exprim emoțiile, să fiu înțelegătoare, să accept și alte puncte de vedere, să nu judec oamenii după aparențe, să ajut, atunci când e nevoie, să fiu veselă, să cred în mine și în ceilalți.

(Iuhoș Cristina, clasa a VIII-a C)

Abia dacă am dormit în noaptea aceea. Nu puteam decât să mă gândesc la ce se va întâmpla a doua zi. Urma să încep, oficial,  clasa a V-a. Patru ani petrecuți cu doamna învățătoare și acum, parcă dintr-odată, o dirigintă, câte un profesor pentru fiecare materie… mi se părea prea mult… Aveam atâtea emoții dimineața, încât nici nu am putut mânca. Din ziua aceea, am început să privesc altfel școala. Mă speria schimbarea, dar îmi și plăcea. Prima oră a fost cea de română. Profesoara s-a prezentat, ne-a vorbit despre ce urma să facem la ore și apoi ne-a împărțit niște foi pe care noi trebuia să scriem reguli pe care să le respectăm în timpul orei, pentru ca toţi să ne simţim bine, dar să nu-i deranjăm pe ceilalţi.  Eram puțin nedumerită : noi eram copii cuminți, de ce era nevoie de reguli ? Am scris și eu, și colegii, apoi profesoara a citit ceea ce am scris noi și a spus că le va scrie pe toate pe o foaie și ni le va aduce ziua următoare. In a doua oră de română am primit foaia cu regulile, îmi aduc aminte că pe foaie era desenat un bec, care răspândea lumină și pe care eu l-am asemănat, habar nu am de ce, cu un acvariu în care se afla un pește. Când am povestit despre legătura dintre reguli și imagine, m-am luminat și eu, asta după ce ne-am amuzat de ceea ce văzusem eu în imagine. Nu a fost nevoie să folosim foarte mult foaia cu reguli, erau reguli de bun-simț, pe care le-am urmat și fără să ne dăm seama. Foaia cu regulile trăieşte şi acum, în clasa a VIII-a, e la mine în birou. (Kardalus Johanna, clasa a VIII-a C)

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentAnother world. Our world
Articolul următorMy Canadian Experience

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here