” Anul acesta veţi mai organiza Cupa „Copiilor” ? – m-a întrebat o fetiţă mai îndrăzneaţă din clasa III-a. Mi-a fost de-ajuns ! Am știut că am realizat o activitate care a rămas în sufletul copiilor și pe care o așteaptă cu nerăbdare.
Cupa „Copiilor” a fost activitatea care s-a adresat tuturor copiilor din clasele pregătitoare, I și a II-a și a avut patru probe : role, biciclete, trotinete și cros; astfel că fiecare copil și-a găsit locul și a reușit să se bucure participând la una din aceste probe.
Scopul iniţial a fost promovarea unui mod de viaţă sănătos prin practicarea activităţilor sportive în aer liber pentru elevii şcolii noastre şi o alternativă la desfăşurarea activităţii şcolare în mod plăcut şi educativ cu ocazia Zilei Copilului … acum zâmbetul copiilor noștri este scopul suprem.
Toate cadrele didactice de la clasele menţionate și profesorii de educaţie fizică au pus umărul , știinţa și priceperea pentru ca întreaga acţiune să fie un succes. A fost !
A fost o zi de neuitat pentru toată lumea: pentru copiii participanţi, părinţii lor, ceilalţi elevi ai școlii care au asistat la un adevărat spectacol oferit de colegii mai mici, trecătorii care aveau drum întâmplător pe lângă școala noastră se opreau și ei să fie părtași la bucuria prichindeilor și să nu îi uităm pe elevii clasei a VII- a B care au fost voluntarii organizatori ai întregii activităţi.
Anul acesta va urma cea de a III-a ediţie și nu ne vom opri . Abia așteptăm să revedem zâmbetul sincer al frumoșilor noștri copii !

DISTRIBUIȚI
Articolul următorCupa „Transilvania”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here